Asistenţă şi servicii consulare pentru…

Acte notariale

Potrivit art. 18 din Legea nr. 36/1995 republicată (2013), Ambasada României în Regatul Thailandei îşi desfăşoară activitatea notarială pe baza legii române şi a înţelegerilor internaţionale la care România este parte, precum şi potrivit uzanţelor internaţionale.

La cerere, se îndeplinesc cetăţenilor români aflaţi în aria de jurisdicţie consulară următoarele acte notariale:

  1. redactarea de înscrisuri, la solicitarea părţilor, în vederea îndeplinirii uneia dintre procedurile notariale prevăzute de lege în competenţa misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare;
  2. autentificarea înscrisurilor, cu excepţia actelor juridice între vii cu efect constitutiv sau translativ de proprietate şi a actelor privind alegerea, modificarea şi lichidarea regimului matrimonial;
  3. legalizarea sigiliilor şi a semnăturilor;
  4. darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi;
  5. certificarea unor fapte;
  6. legalizarea de copii de pe înscrisuri;
  7. efectuarea şi legalizarea traducerilor;
  8. primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi;
  9. eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare nu pot îndeplini procedura desfacerii căsătoriei şi procedura succesorală.

Celebrarea Zilei Naționale a României la Bangkok

02.12.2019

Cu prilejul celebrării Zilei Naționale a României, Ambasada României în Regatul Thailandei a organizat o recepție la care au participat membrii…

Celebrarea Zilei Naționale a României la Bangkok

02.12.2019

Cu prilejul celebrării Zilei Naționale a României, Ambasada României în Regatul Thailandei a organizat o recepție la care au participat membrii…

Procesul de votare din Regatul Thailandei, programul votării și documentele cu care se poate vota la alegerile prezidențiale pentru turul II

19.11.2019

În vederea desfășurării turului II al alegerilor prezidențiale din anul 2019, în Regatul Thailandei va fi deschisă o secție de votare: SEDIUL…