Întrebări frecvente

Siguranţă şi criminalitate

MAE recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile în provinciile din sudul extrem al ţării (Pattani, Narathiwat, Yala si Songkhla) deoarece există riscul declanşării unor acte de violenţă.

Atragem atenţia cu privire la existenta legii de lezmajestate (lèse majesté) în Thailanda, care este aplicată cu multă stricteţe şi prevede pedepse grele privative de libertate de minimum 3 ani şi de maximum 15 ani în cazul în care se apreciază că se aduc insulte regelui sau membrilor familiei regale.

Subliniem că paşaportul sau orice alt act nu trebuie lăsat drept garanţie sau gaj pentru închirierea de jetschiuri, scutere sau motociclete. Escrocheriile practicate în unele staţiuni printre care Phuket, Koh Samui şi Pattaya urmăresc obţinerea paşaportului şi apoi inventarea de motive pentru obligarea turiştilor la plata a sume exorbitante pentru avarii pre-existente. Dacă turiştii români sunt confruntaţi cu astfel de cazuri trebuie să-şi păstreze calmul, să afişeze un zâmbet relaxat, binevoitor şi naiv, să apeleze deîndată linia de urgenţă pusă la dispoziţie de ambasadă sub pretextul că apelează un prietn cu bani. Ambasada va alerta poliţia locală pentru a interveni şi dezamorsa situaţia.

 

Între infracţiunile cele mai frecvente se numără:

  • consumul şi traficul de droguri;
  • sustragerea şi falsificarea paşapoartelor;
  • escrocheriile la centrele de închiriere jetschi, motoscutere (se cer despăgubiri ridicole pentru zgârieturi preexistente, datorite uzării fireşti);
  • escrocheriile cu pietre preţioase şi semi-preţioase vândute pe post de chilipir;
  • escrocheriile în aeroport în care turiştii sunt arestaţi pentru introducerea fără a declara a mai mult de 200 de ţigarete cumpărate în regim duty-free din aeroportul de escală.
  • escrocheriile cu "tuk-tuk ieftin/ 20 baht" (turiştii sunt forţaţi să cumpere de la magazine care oferă comision şoferului).
  • furtul borsetelor şi al genţilor în timpul călătoriei cu tuk-tukul de către motociclişti.

 

Recomandări generale:

  • Evitaţi circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate, demonstraţiile şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
  • Respectaţi cu stricteţe anunţurile şi recomandările autorităţilor locale;
  • În timpul deplasării cu maşina, geamurile trebuie să rămână tot timpul ridicate, iar uşile, blocate.
  • Respectaţi tradiţiile şi obiceiurile locale;
  • Păstraţi în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi nu le expuneţi în mod vizibil asupra dumneavoastră sau în maşini.
  • În cazul călătoriilor cu autobuze este indicat să se păstreze atenţia asupra bagajelor personale pe întreaga durată a călătoriei.
  • Vă recomandăm ca schimburile valutare să se desfăşoare doar la casele de schimb valutar.

Atenţie! Atunci când în urma unor evenimente se apelează la diferite servicii locale (organe de ordine, companii de asigurări etc.), orice document semnat trebuie să fie tradus într-o limbă de circulaţie internaţională cunoscută de persoanele implicate, pentru eliminarea oricăror neclarităţi în interpretarea ulterioară a documentului. În cazul arestării de către poliţie, evitaţi să semnaţi orice document şi solicitaţi prezenţa consulului român.
În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei.

În cazul furtului sau pierderii paşaportului românesc, se recomandă sesizarea atât a biroului local de poliţie, pentru întocmirea unui raport, cât şi a Ambasadei României.
În cazul unor incidente grave (accidente, tâlhării), care necesită intervenţia imediată a autorităţilor thailandeze, trebuie apelată

  • Poliţia – telefon 191.
  • Poliţia turistică telefon 1155.
  • Serviciul de urgenţe şi ambulanţă telefon1669.

Celebrarea Zilei Naționale a României la Bangkok

02.12.2019

Cu prilejul celebrării Zilei Naționale a României, Ambasada României în Regatul Thailandei a organizat o recepție la care au participat membrii…

Celebrarea Zilei Naționale a României la Bangkok

02.12.2019

Cu prilejul celebrării Zilei Naționale a României, Ambasada României în Regatul Thailandei a organizat o recepție la care au participat membrii…

Procesul de votare din Regatul Thailandei, programul votării și documentele cu care se poate vota la alegerile prezidențiale pentru turul II

19.11.2019

În vederea desfășurării turului II al alegerilor prezidențiale din anul 2019, în Regatul Thailandei va fi deschisă o secție de votare: SEDIUL…