Paşaportul simplu electronic

Paşaportul simplu electronic pentru cetăţenii români adulţi cu domiciliul în străinătate

Pe lângă respectarea condiţiilor generale documentele necesare pentru obţinerea unui paşaport CRDS pentru adulţ sunt următoarele:

  • viza NON-IMM pe termen lung (un an) aplicată în paşaportul actual sau originalul carnetului de muncă însoţit de originalul traducerii în engleză efectuate de un traducător autorizat sau orice alt document care atestă dreptul de şedere legală în original, tradus la un traducator autorizat;
  • certificatul de naştere românesc, în original;
  • certificatul de căsătorie românesc, în original (pentru cei căsătoriţi şi pentru cei văduvi). Certificatul de căsătorie emis de autorităţi străine nu este admisibil pentru obţinerea unui paşaport CRDS.Solicitantul trebuie să facă demersurile necesare obţinerii unui certificat de căsătorie românesc prin înscrierea/ transcrierea certificatului străin în registrele de stare civilă româneşti. Aceasta se poate realiza la misiunile diplomatice ale României din ţara în care s-a realizat căsătoria sau în România, la primăria de reşedinţă sau la Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Înscrierea certificatelor de căsătorie thailandeze se poate face la Ambasada României în Regatul Thailandei.
  • sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă, în original (pt. cei divorţaţi);
  • certificatul deces romanesc al soţului/soţiei, in original (pt. cei văduvi);
  • paşaportul vechi, în original, dacă e cazul;
  • buletinele sau cărţile de identitate româneşti, în original (în cazul în care se solicită pentru prima dată acest tip de paşaport);

În cazul declarării furtului/pierderii paşaportului simplu, este necesară prezentarea dovezii eliberate de organele de poliţie a statului de reşedinţă cu traducerea efectuată la un birou de traduceri din Thailanda;

În cazul distrugerii paşaportului simplu, se va prezenta paşaportul distrus sau deteriorat sau fragmente din acesta, cu condiţia ca acestea să cuprindă elemente care să facă posibilă identificarea documentului.

Marcarea Zilei Internaţionale a Francofoniei la Bangkok

04.02.2012

Grup de elevi thailandezi in vizita la standul Romaniei, Bangkok 2012 La 4 februarie 2012, a avut loc la Bangkok, la sediul Alianţei Franceze, marcarea Zilei Internaţionale a Francofoniei. România a fost reprezentată…

Demersuri pentru asigurarea condiţiilor sanitar-veterinare la importul produselor animale din România

08.05.2012

Convorbiri la Departamentul de Ceştere a Animalelor, Ministerul Agriculturii şi Cooperativelor, Thailanda La 8 mai 2012, Gruia Jacotă, însărcinatul cu afaceri a.i al României în Regatul Thailandei, a avut o întâlnire cu Trithasdee Chaosuancharoen,…

Succes al vinurilor şi cosmeticelor româneşti la Târgul de binefacere organizat de Crucea Roşie thailandeză

04.03.2012

Târgul de binefacere al Crucii Roşii Thailandeze. Standul României. Cea de-a 45-a ediţie a Târgului de binefacere găzduit de Societatea Naţională de Cruce Roşie thailandeză în colaborare cu ambasadele din Bangkok s-a…